Spitalul Județean din Craiova, acreditat pentru intervenții de prelevare și transplant de țesut osos

Spitalul Județean din Craiova, acreditat pentru intervenții de prelevare și transplant de țesut osos
Publicat: 02/08/2013, 12:01
Actualizat: 06/05/2019, 03:25

Spitalul Județean de Urgență din Craiova a obținut acreditare de la Ministerul Sănătății pentru intervenții de prelevare și transplant de țesut osos și tendinos, medicii spunând că se așteaptă la 10-20 de astfel de operații pe lună, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ordinul prin care spitalul a fost acreditat a fost publicat în Monitorul Oficial, a anunțat, vineri, printr-un comunicat de presă, președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa.

„Vorbim despre o procedură de care vor beneficia mulți dintre pacienții Clinicii de Ortopedie, pentru că la transplant de os se ajunge și în cazul unor fracturi grave și în cazul unor boli articulare”, afirmă Prioteasa, susținând că CJ este pregătit să investească în prezent în spital aproximativ 10 milioane de euro, atât pentru acest obiectiv, cât și pentru alte secții.

„Cu acești bani vor fi realizate proiectele pe care în urma discuțiilor purtate cu reprezentanții spitalului le-am identificat ca fiind de maximă importanță: extinderea spațiului în care funcționează Unitatea de Primiri Urgențe, construirea unei clădiri pentru Secția de Cardiologie Intervențională și Chirurgie Cardiovasculară și modernizarea și extinderea Clinicii de Oncologie și Dermatologie”, a declarat Ion Prioteasa.

Medicii de la Spitalul Județean se așteaptă la 10-20 de astfel de intervenții pe lună.

Directorul medical al Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Craiova, Dan Tarniță, a precizat că frecvența cazurilor în care se impune efectuarea transplanturilor de țesut osos, pentru care unitatea a fost acreditată, este relativ crescută.

„Transplanturile de țesut osos sunt intervenții care se impun destul de frecvent. Pe de-o parte, se efectuează în cazul unor traumatisme precum fracturi deschise sau cominutive, când osul se sparge în fragmente mici. Pe de altă parte, sunt necesare și în unele cazuri cronice, spre exemplu coxartroze cu distrugeri maride țesuturi osoase, sau la reviziile de proteze. Noi tratăm, în medie, câte două cazuri de coxartroză zilnic, iar unele prezintă o distrugere atât de mare a articulației încât necesită o reconstrucție cu aport de os. Așadar, într-o lună pot să existe între 10 și 20 de cazuri”, a afirmat directorul medical al SCJU Craiova.

Acreditarea Spitalului Județean Craiova pentru intervenții de prelevare și transplant de țesut osos și tendinos este valabilă timp de cinci ani.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Amendă între 600-1.000 de lei. Românii au interzis. Se aplică de duminică, 24 Noiembrie
Taxă nouă pentru cei care stau la bloc. A izbucnit un scandal de proporții: E...
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal